Îngrămădeala

Am primit recent o cărticică, în engleză :), foarte drăguț ilustrată și cu un text clar, scurt, antrenant.

 

One snowy night, a lui Nick Butterworth chiar i-a încântat pe copii. Da, știu abia am început să ne bucurăm de soare și căldură, iar eu povestesc despre iarnă. Brrrr! Am ezitat în alegerea acestei povești, dar am făcut bine alegând-o. Iarna a fost doar așa… de fundal. Povestea a apelat la dragostea de animale a copiilor, la ideea de a ajuta, de a fi împreună și mai ales i-a distrat. Poate și datorită jocurilor de după poveste :). Pătura mea colorată i-a nedumerit în prima fază. (v. mai jos)

Percy, îngrijitorul parcului este un om tare bun la suflet care e deschis să își împartă plapuma cu orice animăluț ce tremură de frig. Așa de drăguțe au fost reacțiile copiilor la vederea animăluțelor zgribulite în pragul ușii lui Percy (ooo, iuiiii): o veveriță, iepurașii, bursucul, ariciul, o familie de șoricei, ba chiar și o vulpe (primită abia după ce promite că va fi cuminte).

Numai că, cu toată generozitatea lui, patul se dovedește neîncăpător – secvența preferată a copiilor. Am experimentat și noi înghesuială, sub pătura mea (tare i-a nedumerit pe copii atunci când am scos-o din geantă). Imaginația a luat-o la …fugă și animăluțele de sub pătură au ajuns să devină și elefanți, tigrii, scorpioni, ba chiar și un Trex. 🙂  Ceva de genul imaginii de mai jos arătam și noi. Dar râsetele au răsplătit o călcătură pe deget sau un cot în bărbie.

Și tocmai de aceea am oferit tocmai imaginea asta spre colorare. În plus, atât această imagine, cât și altele din cărticică sunt folositoare și dezvoltării vocabularului, spiritului de observație (unde e bursucul? dar al doilea iepuraș? dar năsucul lui Percy îl găsești?).

Copiilor mai mari am oferit și o altă activitate: colorăm și apoi creăm o pătură pentru animăluțe (puzzle și munca în echipă).

POVEȘTILE PRIND VIAȚĂ

Vă invit să dați mâna cu o poveste, să îi auziți vocea, să … povestiți cu o poveste! Daaaaa! Copii îndrăgostiți de povești vor împrumuta acestora picioarele, vocile și entuziasmul lor. Numai și numai de dragul poveștilor!

Copiii-cărți sau copiii-povești vor să îi facă pe cei de lângă ei, adulți sau copii, să iubească poveștile, așadar au scos la plimbare(sub forma unui costum) povestea preferată.

Îi puteți vedea și auzi marți 19 aprilie după ora 10 în centrul orașului.

Haideți să întâlniți poveștile umblărețe!!!!

Dorința de Crăciun a iepurașului de zăpadă

O nouă poveste. Drăguță, fumos colorată și cu oareșce mesaj.

 

Iepurașul de zăpadă vreau un singur lucru de la Moșu: un prieten.

Nerăbdător, însă, o pornește la drum să fie sigur că Moșul primește scrisoarea lui și deci, că îi va îndeplini dorința.

Împachetează cu el câteva lucruri ce, crede el, îi vor fi utile. Ceea ce se și întâmplă, numai că … puțin altfel.

În aventura spre Polul nord, iepurașul nostru întâlnește și ajută câteva animăluțe: ba cu o hartă, ba cu niște biscuiți ce devin decorațiuni pt pom.

Rolul Moșului se rezumă la final, în a-l aduce pe iepuraș înapoi acasă, arătându-i că și-a îndeplinit singur dorința: prietenii (nu unul, ci mai mulți) sunt chiar animăluțele pe care el le-a ajutat.

Îmi place concluzia poveștii. Nu mi-aș fi dorit o poveste în care Moșul să creeze relații sau să aducă  un prieten cu fundiță la ușa iepurașului. Poți avea prieteni când îți faci prieteni.  🙂 Zâmbesc pentru că toamna aceasta am povestit muuuult despre prietenie cu dragii mei copii de la școală.

Le recomand povestea iepurașului și a dorinței lui. Simplă cum pare,  le transmite ceva important.

 

PS. Defect profesional (mai degrabă personal, aș zice): uite o activitate ce poate dezvolta discuția despre prietenie, morala poveștii etc.

Interesant de observat și folosit ulterior, pânza realațiilor dintre copii, atunci când aplici desenul unui grup/clasă. Cine cu cine se consideră prieten? Celălat recunoaște/validează prietenia? etc.

Eu și prietenul/prietena meu/mea

 

 

 

poveștile și noi (despre terapie, povești, emoții, comportamente)

Circulă o zicală la care deseori subscriu și eu: orice poveste poate fi terapeutică, mai puțin poveștile terapeutice. 🙂 Nu intru (deocamdată) în discuția/controversa aceasta, dar vreau să vă ilustrez cum o poveste din cele de toate zilele, scrisă cu drag de copii și fără un manual explicativ anexat, poate face ceea se presupune că face o poveste terapeutică: deschide discuții, traduce pentru copil lumea din jur sau lumea lui interioară, modelează comportamente.

Știți deja că îmi plac mult de tot cărțile lui Eric Carle. Povești simple, animăluțe sau goange drăguțe, desene colorate. Într-un cuvânt: de toate :).

Azi am adaptat(a se citi aici povestit oral, omițând de exemplu partea despre ceas din povestea Buburuzei sau adăugând o GRĂMADĂ de fețe, mutre și sunete) poveștile despre Buburuza(de ce or fi tradus-o Gărgăriță??!!) morocănoasă și Greierele tăcut/timid pentru copii de clasa întâi.

Iubesc tăcerea aceea când îmi aud și inima, când văd ochii mari urmărindu-mi fiecare mișcare și mai ales când reacția (râs, aplauze, interjecții de supărare sau susținere a personajului) umple ca un vulcan sala. de asemenea atenție au  avut parte azi buburuza, dar și greierașul.

O buburuză pusă pe harță devine haios de irațională căutându-și mereu și mereu un partener mai mare de bătaie. Ajunge până acolo încât provoacă o balenă. Umorul situației nu a împiedicat copiii să citească clar comportamentul nepotrivit, neplăcut al micii gângănii. Vocea și atitudinea bătăioasă adăugate pe durata povestirii, cu modestie cred, au adăugat acel extra de farmec, pentru a face povestea să se lipească de inimioarele celor mici.

Nu accept niciodată numirea unor colegi ca fiind … ca buburuza… căci dacă e să discutăm o facem despre comportamente, nu despre persoane. Dar nu înceteează să ma surprindă copiii cu  corectitudinea cu care citesc diverse situații, comportamente. Până acolo încât se auto-identifică verbal și public cu greierașul timid (și eu sunt așa).

Am dezvoltat discuția și am încheiat-o conturând(grosolan, îmi asum eșecul) un buburuzoi plin, nu de buline, ci de sfaturi despre cum să ne comportăm.

Cine și de ce începe o ceartă? Ce faci când te trezești cu fața la cearceaf și îți vine să . . . dai în cineva? Cum răspunzi la provocări?

Iar de altă parte: cum îți faci prieteni? când îți găsești vocea?

Evidentul comportament provocator și bătăios al buburuzei a și încântat, însă fanii au dat imediat nas cu realitatea grupului.

Bineînțeles a rămas loc de adâncire, de exerciții de comunicare/relaționare/ exprimare a emoțiilor. NU acesta afost scopul poveștii. Eu cred că o poveste bună trezește ecouri mai ales atunci când nu e despicată, mărunțită și transformată în predicuță. Mesajul poveștii a prins. A fost clar din reacțiile, răspunsurile, sfaturile copiilor pentru Buburuzoi. Aplicarea la persoana în cauză . . . asta e alta poveste. 🙂

 

 

Explorarea ceasului/timpului este o altă latură a acestei cărțulii. Eu am ales să mă concentrez pe comportament, dar ulterior…. de ce nu.

 

 

 

 

 

 

uite un detaliu excelent al cărții:

O mămică pentru Choco …. sau De Ziua Adopției

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

” Choco e un pui de pasăre care locuiește singur. Își dorește o mamică, dar cine ar putea fi mămica lui? Într-o zi a pornit în căutarea ei. A întâlnit-o pe doamna Girafă.

– Doamnă Girafă, ești galbenă ca mine! Ești mămica mea?

– Îmi pare rău, a suspinat doamna Girafă, dar eu nu am aripi ca tine!

Puiul de pasăre a întâlnit-o apoi pe doamna Pinguin.

– Ooo, doamnă Pinguin, ai aripi ca și mine! Ești mămica mea?

– Îmi pare rău, a suspinat doamna Pinguin, dar nu am obrăjori așa de rotunzi și dolofani ca ai tăi!

…

Deși a căutat peste tot, Choco nu a găsit o mămică care să semene cu el.

Era așa de trist că a început să plângă: mămică, mămică, îmi trebuie o mămică!!!

Doamna Urs a venit în fugă să vadă care era problema. Ascultând povestea lui Choco a oftat: Drăguțule, dacă ai avea o mămică, ce ar face ea?”

M-ar îmbrățișa, …m-ar pupa …. și orice altceva și-a imaginat puiul, doamna Urs a făcut.

 

„Iar Choco era foarte fericit că mămica lui arata exact așa cum arăta.” ( i.e. diferită de el).

 

Cărticică senzorială

Nu am mai adaugat nimic de muuuultă vreme pentru cei mici. Mici de tot. Deși îmi foarte plac cărticelele bune pentru micii cititori.

Uite peste ce dădui azi la librărie:

Codițe: mici, mari, pufoase, mișcătoare, solzoase, chiar puturoase(sconcsul, bineînțeles).

O cărticică drăguță, tactilă, colorată. Acum, evident nu ne așteptăm, ca cel mic să rețină numele acestor anumăluțe. Sau nu pe toate. Dar cuvinte noi, senzații tactile, culori, timp cu părintele…. uite alte câteva câștiguri garantate dacă cetiți îmăreună cu cel mic cartea.

PS. e în engleză 🙂

Bulgăraș de primăvară

Iată o cărticică tare simpatică. Am descoperit-o întâmplător, dar mi-a plăcut imediat. Și am avut dreptate să îmi placă. Și copiii au îndrăgit povestea și imaginile.

Un iepuraș și un arici delicioși pun în scenă o scurtă poveste despre iarnă, prietenie, dor, uitare etc. Simpatici!

 prietenii

CITEȘTE POVEȘTI

O campanie a editurii ALL pe care, clar o susțin ! Părinți, citiți copiilor! Copii, citiți și iar citiți!

https://www.facebook.com/citestepovesti/photos/a.337391349780865.1073741828.336026389917361/349157831937550/?type=1&theater

Cartea faptelor bune

Pompos titlu am ales, dar …. așa se numește cărticica pe care am creat-o azi împreună cu niște copii foarte creativi, dar mai ales foarte puși pe fapte bune.

Am povestit despre Ursul polar care își arată solidaritatea față de unchiul său ajutându-l la nevoie. Părearea mea proprie și personală: limbajul acestei povești este greoi pentru copiii de o anumită vârstă, iar povestea e oarecum divizată. La o primă citire(dacă nu te lași limitat de titlu) nu e clar ce anume vrea povestea să învețe:

Că fiecare are locul său și deci a tânji după alte locuri nu e bine? Zic asta pentru ca ursul polar visa mereu la păduri și țări calde, iar ursoaica(clar mai înțeleaptă 🙂 ) îi domolește visarea explicându-i că el se potrivește în mediul rece al polului.

Sau, ceea ce vrea titlul să scoată în evidență, deși cuvântul nu apare în poveste și e cam abstract pentru copii, înclinarea spre a face bine, spre a ajuta pe alții a aceluiași urs?

Eu am ales să povestesc accentuând ultima variantă. Iată avantajul(și un principiu totodată din ) storytellingului: că nu trebuie să citești mot-a-mot povestea, ci o poți povesti liber, subliniind unele părți și lăsând ne-accentuate altele.

Am exemplificat apoi, nu eu ci copiii, ce înseamnă o faptă bună (sinonimul ales de mine pentru solidritate). Fascinant ce exemple au dat micuții.

Iar pentru că suntem încă în faza pre-scris, am purces să creăm o carte desenată. Fiecare copil a desenat o faptă bună făcută sau pe care ar dori să o facă el/ea. Eu și doamna învățătoare am notat apoi fapta pe spatele desenului și …. iată cartea.

                           povestea și cărticica în pregătire

        ursulețul se plimbă prin cărticiă pentru a cunoaște faptele copiilor

Vă las să ghiciți ce fapte bune descriu desenele de mai sus :).

Mie personal îmi place mai mult conținutul ei decât coperta, dar … prezentarea trebuia să fie pe măsura faptelor descrise.

Stick man/Omul băț

Julia Donaldson, se știe, are niște povești captivante. Am reluat (oare a câta oară?!!) cu alte grupuri de copii poveste Omului băț, ca să decopăr cu încântare că este imediat îndrăgit de copii. Idiferent de vârsta acestora.

De data aceasta am construit oameni băț, mai pe vârsta noastră:

iată-l pe Mr.Băț, versiune din lumea bețelor a lui Mr. Bean(are un ochi verde și unul albastru, deoarece într-o zi și-a vopsit partea stângă a corpului cu verde și nu a mai reușit să spele vopseaua din ochi )

Iat-o pe neânfricata cântăreață din lumea bețelor:

pe Scheletul băț sau pe cel venit din Anglia ca expert în construirea ca stelelor de nisip:

Și încă mulți alții extrem de interesanți, cu povești absolut originale.