Sammy, Elmer, Chester și emoțiile

Primele zile de școală au trecut. Vorba vine, căci emoțiile, acomodarea, ritmul încă mai au mult până la ceea ce numim bine. Eh, dar așa încet, ajutați de niște prieteni vom reuși. Sammy, rechinașul care are o mică problemă de gestionare a emoțiilor, Chester care descoperă un secret vechi de o sută de ani, dar care e foarte adevărat și azi, și Elmer, elefantul diferit, împreună cu prietenii lui i-au ajutat pe copii să vorbească despre emoții, să se prezinte, să se cunoască între ei, să înceapă să lucreze împreună, să râdă, să se joace, să coloreze astfel aceste zile.

Câteva imagini (am fost prea prinși în poveste și joacă) sper să vă convingă.

Reclame

Petunia sau cum să fii deștept

Iată o poveste potivită pentru începutul (chinuitului) an școlar. Petunia, nu floarea ci gâsca, cam neștiutoare și prostuță, dă din întâmplare peste o carte. OOO, ce prilej de . . . dat mare, de umflat în pene, de proastă încredere în sine. Toate bune până când deșteptăciunea de-acum atotștiutoarei Petunia dă pe dinafară în sfaturi care mai de care mai  . . . dăunătoare. Dacă nu știați 3+3+3=6 care este evident mai mult decât 9. Biata Ida, găina, a rămas confuză aflând că are mai mulți pui decât credea. Iar Spic, calul, a preferat durerea de măsea (brrr!!!) decât soluția radicală a Petuniei: dacă pe ea nu o dor dinții pentru că nu-i are,  logica îi spune să scape și Spic de dinți ca să scape de durere. Nu-i de mirare că acesta a galopat departe de aceast stomatolog!

Un deliciu lectura sau povestirea acestei cărți! Deasemenea ilustrațiile sunt foarte atractive.

Modalități de explorare?

Evident: matematica. Petunia lasă o confuzie în mintea celor mai mici (oare e 9 sau e 6?).

Tot la îndemână e cititul: când ARTIFICII se citește ACADELE numai bune de mâncat… consecințele din sala de clasă sunt la fel de catastrofale ca cele din poveste.

Mai apoi poți îndemna copiii să dea un sfat Petuniei, ca să puteți discuta despre: cine are carte are parte? ce nume te face deștept? lauda de sine, îngâmfare etc. …, rostul cărților? de ce citim? adică . . . faci

lobby serios pentru ora de lectură și clubul de povești ;).

Iată și câteva sfaturi primite de Petunia. Ar face bine să le asculte, zic eu.

Și iată că Petunia ascultă!!!

20160926_223941

(clar mai găsești idei de explorare legate de animalele de la fermă, prietenie, …)

 

 

 

O poveste . . . altfel

La recomandarea prietenei mele, am luat și citit, pe nerăsuflate, cartea pe care ți-o recomand acum.

 Ce sunt emoțiile? Tu privești Persoana atunci când vorbești cu cineva? Ai prieteni? Ce înseamnă prietenia? Ce e împăcarea?

” Nu știu ce înseamnă asta…. Nu m-am prins…. „. 

Lumea lui Caitlin e undeva între aceste întrebări și nesiguranțe. E o lume alfel decât a mea, decât a ta, poate. Dar asta nu o face o lume mai fără importanță sau mai fără sens. Îngustimea și eroarea noastră în a evalua cum vede altul lumea, cât de fără culori e lumea lui,  asta e ceea ce subliniază cartea.

Perspectiva  poveștii (prin ochii sau mai degrabă mintea, lui Caitlin) este cea care face lectura acaparantă. Cum altfel ai putea privi atât de onest, dureros de onest, tragedia unei familii cu o mamă victimă a cancerului și un băiat victimă a unor adolescenți tulburați, a unor focuri de armă trase în școală? Fără să disperi, fără să te prăbușești sub enormitatea durerii, a lipsei de sens a vieții?

Tatăl este foarte aproape de a ceda, de a se prăbuși. Însă în mod ciudat, sau mai degrabă magic aș zice eu, cea care îi readuce motivația pentru a merge mai departe, puterea de a reveni la a trăi este fiica lui cu Asperger. Caitlin nu înțelege așa ca mine, ca tatăl ei viața, pierderea, împăcarea, durerea. Și bine că nu o face. Altfel cine ar mai fi vindecat o comunitate bulversată, rănită, confuză după un incident atât de traumatic? Ea, cu obsesiile, rigiditățile, limitările ei, e cea care aduce culoarea din nou în poveste. Deși ea nu desenează decât alb/negru :)!

Am ales să mă învârt în jurul poveștii, căci ar fi un păcat să o repovestesc eu. E o poveste diferită, la fel ca și Minunea. O poveste grea, dureroasă, dificilă poate. O poveste însă care TREBUIE citită ca să ne „înțelegem mai bine unii pe alții”. (dedicația autoarei)

asperger-3

asperger-2 asperger

Imaginația, la ce o poți folosi

Începem șirul poveștilor de prin librarii și alte locuri magice, cu o cărticică despre imaginație. Mi s-a părut potrivită alegerea  pentru acest moment al anului. Câteva zile mai sunt până vine peste noi 🙂 școala și îmi doresc un an școlar în care imaginația copilului să fie încurajată, acceptată, premiată în detrimentul memoriei mecanice !! (asta sună deja a filozofie personală sau a clauză de război între mine și un sistem..ehhh, asta e).

Cărticica pe care vi-o recomand oferă, aș putea zice o aplicație practică a imaginației. Spre deosebire de Harold și creionul lui mov (o vom explora și pe aceasta curând), aici imaginația este o unealtă de rezolvare a unei situații de criză. Iepurașul de plus, cel mai bun prieten, jucăria preferată, Tom se pierde. Fără nicio urmă. Oricât îl caută mami, tati și Henry, iepurașul nu e niciunde.

coperta

Mi-e dragă, foarte dragă alegerea autoarei pentru personajul salvator: Bunicul, calm, cititor, înțelept. Acesta nu se apleacă pe sub canapele, nu se agită, nu intră în problemă. Se apleacă însă spre nepot și oferă o soluție. . . altfel.

bunicul.jpg

Copilul acceptă soluția, o pune în practică și restul poveștii este o aventură pe tărâmul imaginației.

Împreună cu Tom cel imaginat, Henry vânează dragoni misterioși sau călătorește printre stele sau escaladează un munte.

Chir și o posibilă criză a momentului de culcare este prevenită de acest joc al imaginației. Băiatul adoarme simțindu-l pe iepuraș alături de el, imaginându-l acolo, lângă el.

Nici nu simți nevoia rezoluției finale, pozitive a poveștii: iepurașul este găsit și adus de poștaș, Bunicului. E un final foarte fericit, dar situația era deja rezolvată. Parcă, parcă mi-aș fi dorit să nici nu fie găsit iepurașul.

Designul cărții e deasemenea inedit. Desenele sunt simple, conturate cu negru pe un fundal sepia, dar pe alocuri apar frânturi din lumea reală, fotografii detaliu ce completează excelent imaginea: frunze, cărți, mâneca unei cămăși, o piesă de șah etc. O îmbinare a realului cu imaginarul sugerată chiar și prin acest design special.

Sper că v-am ispitit îndeajuns să o căutați pe rafturi. Spor la citit! Spor la imaginație!

Castelul zânelor

Heiii! Am revenit din vacanță și se apropie școala! Uaahhh! Un căscat zravăn și hai să ne apucăm de muncă. După odihnă, plimbăreală, somn luuung și soare e vremea să povestim. Despre vacanță. Doar nu o să uităm așa de repede pe unde am fost.

Multe locuri, mulți oameni, multe povești. Azi vreau să vă povestesc despre un loc la granița dintre vacanță și poveste: Castelul de lut din Valea Zânelor, Porumbacu județul Sibiu. Încă în construcție, clădirile drăgălașe, cu colțuri rotunjite, au strălucit în lumina aurie a apusului.

Dincolo de fotografii în toate colțurile clădirii, am intrat pe tărâmul poveștii imediat. Cum arată zânele? de ce nu le putem vedea acum? oare unde țin praful magic? Oare ce se construiește acolo, sala de bal?

Am urcat și în turnul parcă făcut pentru Rapunzel. Iar mai apoi, pe poienița din fața castelului unde te poți ne odihni pe baloți de paie, trunchiuri groase am admirat  un copac încărcat de . . . fluturi. A fost o coincidență magică să vezi fluturi în copaci, în fața castelului zânelor.

Atmosfera a fost asigurată, fetele vrăjite, poveștile au prins viață.

Uite și câteva imagini.

Copăcelul cu fluturi întâi:

Tu, pe unde ai umblat?  Ce povești ai auzit sau creat? Ce tărâmuri ai descoperit? Dacă vrei să știe și alții, trimite-mi poze și câteva cuvinte și le punem aici ca toți să afle.