povestim AFARĂ! sau Lumea dinozaurilor

Dacă tot a venit muuuuult aşteptata primăvară, am mutat azi Clubul de Poveşti la soare, la aer, afară!

Un grup format din mulţi băieţi şi două domnişoare trebuia, evident, să pătrundă, prin poveste şi joc, în lumea dinozaurilor.

Am făcut cunoştinţă (prezentarea personajelor adică): nume, ce „puteri” avem, ciudăţenii etc.

Apoi am trecut la a crea Lumea dinozaurilor, lume cunoscut[ sub diverse nume: Ţara  Dragonilor, Lumea dinozaurilor sau Nisipus. Am aşezat pietre, nisip, scoici, frunze, scoarţă de copac, tot ce am găsit la îndemână. Şi am redus MAREA LUME a Dinozaurilor la . . . o cutie. Dar nu înainte de a „ne lupta” vitejeşte cu un melc şi o gânganie ce au fost luaţi prin surprindere de invazia noastră (definiţia luptei: muuulte ţipete, puţini curajoşi care să ia melcul în mână şi să îl mute  şi tot felul de gesturi care mai de care mai haioase, menite să îndepărteze definitiv gângania înfricoşătoare).

O mieluşea „de aur” şi o pisică „magică” au completat echipa grozavă a Ţării dinozaurilor. Sau, mai corect, ele au fost cele care au declanşat acţiunea: trebuiau păzite sau furate(depinde de echipe, de momentul acţiunii, de simpatii).

Am trăit o aventură foarte, foarte încălzită şi cu mult entuziasm. Poveştile prind viaţă şi afară. Poate chiar mai bine afară unde natura ne pune în cale mereu provocări(gâze, melci, materiale de construcţie etc). Luaţi-vă la voi doar o pereche de ochi de copil!! Sau mai bine luaţi copilul! Distracţie garantată!

Hello again

Just to say HI! Nu ne-am povestit de PREA mult timp!

Povestea fulgului picătură – partea a treia

Mai era ceva ce micul fulg-strop nu știa. Maroul, pământul era casa de iarnă atât pentru floarea cea roșie(de fapt pentru rădăcina ei), cât și pentru câțiva bulbi adormiți de ghiocei. Așezați în ghiveciul încăpător, dormeau tolăniți, așteptând primăvara. Sau mai degrabă scoaterea ghiveciului afară.

Strâns din toate părţile, murdar, maro, stropul de apă se simţi absorbit. Ciudat. Nu era ceva dureros, ci mai degrabă plăcut. Nu se mai aştepta să înţeleagă ceva sau să ştie ce se întâmplă cu el, aşa că închise ochii. Probabil aşa se petrecea dispariţia totală. Ceva-ul acela continuă să îl tragă. Parcă, parcă urca. Curios, micul strop de apă murdar deschise ochii.

– Cum!!??? nu-i veni a crede. Totul în jurul lui era verde. El era verde. Cum…? Unde e maroul acela mari şi murdar? Şi tare? Eu, se privi insistent, nu mai sunt murdar. Sunt verde. Asta ce mai e?

Dar nu era nimeni în jur care să îi răspundă întrebărilor. Urca, urca, încet parcă tras de o mână nevăzută. Verde! Doar verde. Obosit de verde, de mişcare, de emoţii stropul adormi. Visa. Dar nu ştia ce. Mişcarea aceea continuă şi înceată îl legăna într-un fel aparte.

…..

Se oprise. Dechise ochii curios, aşteptând să vadă verde. Minunile nu se mai opreau!. Acum era înconjurat, scăldat de alb. Un alt fel de alb. Nu rece, nu dantelat. Un alb plăcut, fin, cald. Chiar şi el era alb.

– Sunt eu din nou!! nu se putu abţine să nu ţipe stropul de apă. Sunt alb! Sunt…nu ştia ce e. Nu era fulg, căci nu era dantelat, nici uşor, nici nu plutea. Era într-un alb mai mare. Catifelat, cald, legănat uşor.

Bietul strop de apă, odată fulg! Nu era nimeni acolo care să îi spună ce era el acum. Dar noi, privind din afară, admirăm şi iubim micuţa floare albă, ca un strop de apă alb, abia ieşită de sub zăpadă. Ghiocelul curajos, sorbise stropul şi se strecurase apoi cu putere prin pământul adormit din ghiveciul deja scos afară.  Împreună cu el  a venit şi primăvara. Împreună cu ghiocelul şi fulgul-strop a redevenit alb. Altfel! Dar din nou alb.

Oare aventura lui se va opri acum?

Oare va regăsi cumva drumul înapoi înspre lumea fulgilor?

Păi, totul ţine de . . . imaginaţie. Putem continua aventura micului fulg. Sau o putem încheia aici. E minunată lumea poveştilor unde totul, chiar totul e posibil. 🙂