Un exercițiu experiment, derulat pe mai multe etape, să le numesc așa, a fost cel propus și realizat împreună cu copii de clasa a patra: teatru. Un grup extrem de creativ, de dinamic, de vesel, pe acești copii nu îi mai încăpeau 🙂 poveștile citite și scrise. Voiau altceva. Așa că am început timid cu exerciții de improvizație, cu miniscenarii scrise sau rescrise.
Scopul sau ideea NU a fost un spectacol de teatru de talia scenei naționale. CI un alt mod de exprimare creativă, de dezvoltare a personalității, de exprimare/experimentare literară – de data asta implicându-ne cu tot corpul.
Primul pas a fost … Caragiale. Copiii, în echipe(și asta e parte importantă a dezvoltării personale: munca în echipă, coordonare, relaționare, negociere) au re-scris piesele dlui Caragiale în limbaj actual. Adică, dl Goe a devenit un copil răsfățat, cu tabletă și limbaj a la Facebook. Piesele lui Caragiale au prins o altă culoare, au sunat alfel jucate la liber. Și ca să ne atrenăm și curajul, oratoria, să ne gestionăm emoțiile am dus piesele în fața colegilor mai mici din clasa a treia. Aplauzele și râsul vesela al acestora ne-au dat aripi să încercăm ceva mai complicat.
Iar în săptămâna Altfel ne-am exprimat ALTFEL creativitatea jucând scenarii scrise/gândite de ei, roluri alese și șlefuite de ei în interacțiune, costume și decor realizat de ei, în regia … lor. (mda, ai putea spune că eu am fost de prisos 🙂 , dar să știi că mi-a plăcut să fiu martora unui asemenea proces de exprimare, de cooperare, cu certurile, negocierile, corectările și veselia de rigoare).
Piesele:
În mintea unei adolescente a fost povestea unei fete adoptate, triste și singure adusă la viață vesel(da!) și creativ cu câteva trucuri regizorale de mare clasă. Domnișoara care a scris scenariul(mai întâi povestea și apoi scenariul pe baza acesteia) a fost și regizorul, extrem de talentat!
Temele pieselor, relațiile jucate mi-au arătat cât de atent observă copiii lumea din jur, viața.
O altă piesă: Dădaca perfectă, pe lângă ironia cu care trata o mamă „de azi” ce nu își cunoștea copiii(doi mici bandiți) și avea pretenții de la bone (mama jucată excelent cu aere, poșete, agende și orar super încărcat, limbaj pretențios, dar gol etc) a câștiat atenția publicului și prin momente de interacțiune cu acesta (actorii au citit perfect publicul – colegi de vârsta lor sau mai mici – cerându-le participarea).
Comedia dublă, o piesă hazlie, gălăgioasă, cu roluri diverse, printre care și o plantă care la un moment dat devine punctul în jurul căreia se centrează acțiunea, a fost dublă prin râsetele cauzate și la repetiții și la cpectacol. Rolul plantei(mut, discret, secundar în prima parte) a fost jucat cu așa o măiestrie de domnișoara timidă de altfel, încât … a primit Oscarul din partea mea și a colegilor ei.
Pe scurt a fost un ALTFEL de club de povești! Unul excelent.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Punguţa cu poveşti 