De ce

De ce să citim? De ce poveşti? De ce poveşti povestite nu citite? De ce de când sunt mici? De ce poveştile care vorbesc despre moarte? De ce..?

Iată că nu am scăpat de etapa aceasta nici noi adulţii, deşi am trecut peste primii ani de viaţă, ani în care copilul se străduieşte să înţeleagă totul şi revine obsesiv cu această întrebare.

Voi încerca să vă povestesc despre … poveşti. Despre importanţa, rolul lor, despre lumea lor, despre cuvinte în ultimă instanţă.

Albert Einstein:

” Imagination is more important than knowledge. For knowledge is limited to all we now know and understand…”

Pe când imaginaţia merge dincolo. Depăşeşte. Ori poveştile exact asta fac: crează spaţiu pentru imaginaţie, îi oferă uneltele, imboldul, aripile necesare. Nu există zâne, nici dragoni, nici măcar super eroi(cel puţin nu în lumea noastră a adulţilor ce cunoaştem multe). Dar în lumea copiilor totul este posibil. E necesar chiar să fie totul şi orice posibil. Pierdere de timp, spun unii. Poate. Dar la fel de „pierdut” e atunci şi timpul când, chiar tu care înlături poveştile şi imaginaţia, îmi spui despre tine despre viaţa ta, despre copilăria ta. E tot o poveste. Poate „mai” reală (prin ochii tăi, nu uita. Pentru cei din jurul tău sigur arată diferit), dar poevstea aceea te defineşte pe tine.

Poveştile cu cavaleri, cu fapte eroice îi învaţă pe copii să aibă curaj, să creadă în forţele proprii, să lupte pentru bine.

Poveştile ne învaţă despre adevăraţii prieteni, despre învingerea fricii de întuneric, despre frumuseţea adevărată şi nu cea proclamată(vezi Albă ca zăpada sau Cenuşăreasa unde frumuseţea e în hărnicie şi modestie), despre…. orice am dori să ştie copiii. Poveştile transmit uşor, plăcut, normal aş zice, ceea ce altfel e greu de înţeles.

Hmmm, mai povestim. Dacă vrei să adaugi, critici, negi etc. te invit.

Secvenţe

E cald, e vară, e vacanţă aşa că hai să trec prin albume. Mi-e dor de poveşti, de copii, de jocurile din lumea imaginaţiei….

 

Poveştile  în aer liber se povestesc cel mai bine prin muuuultă mişcare.

 

 

O bucată de material roşu şi una verde(nu se vede în foto) devin…. ei, dar las că vă spun mai încolo. Oricum esenţa poveştii şi a jocului sunt copiii.

 

 

O măsuţă simplă a devenit imediat scenă pentru poveşti(păpuşi pe băţ, cum le spun copiii).

 

Uite-i pe Puf alb şi Puf gri. Ţi-i mai aminteşti? Scena împăcării finale, După rezolvarea minciunii.

 

Un roi de fluturi coloraţi. După două poveşti cu omiduţe: ” O omidă mâncăcioasă” a lui Eric Carle şi ” O simplă omidă” a lui Max Lucado.

 

 

Şi câte ar mai fi!

Dar deocamdată mă opresc aici. Mi-am mai alinat dorul :).

Merg să citesc poveşti noi, să îmi umplu Punguţa pentru la toamnă.