Punctul (nu pe i) – The dot

O cărticică cumpărată cu dedicație, adică pentru o fetiță/domnișoară anume, The dot mi-e tare dragă. Nu e mare filosofie, ci e …. acel ceva de care are nevoie fiecare copil. Fiecare dintre noi. Fiecare. Spune-i cum vrei: încurajare, motivare, cineva care să creadă în tine, imbold, șut în …, oricum îi spui sau orice înseamnă pentru tine, eu sunt teribil de bucuroasă că am avut un moment DOT (chiar mai multe dacă socotesc bine) în viața mea. Momente în care blocată, speriată, neâncrezătoare am primit imboldul de a merge înainte Și Doamne!!!!!! bine că am mers.

Așadar Vashti, personajul cărțuliei, nu crede deloc că are talent la desen. Blocaj total în fața colii albe.

Doamna (nici măcar nume nu are!!!) face ceva surprinzător: îi cere să înceapă cu un punct. Atât sigur poate face.

Urmează semnătura în josul operei ( e un gest de o importanță enormă pentru copil –  am verificat personal de mii de ori – apropo de valoare personală, încredere în sine, respect pentru sine și pentru celălalt, validare din partea adultului/celuilalt, valoarea creației proprii, înpropierea ei etc), …. se ajunge la o euforie …. punctiformă (ce cuvinte mai inventez!!??) și la o expoziție. Încrederea în sine (deloc menționată în text, apropos de cărțile terapeutice) transpare cel mai clar atunci când Vashti este în stare să facă același gest pentru un altul care e la fel de blocat, neâncrezător, incapabil să…. Delicioasă povestea. Punct de pornire pentru ora de artă/pictură,  dezvoltare pernsonală, în terapie, în  . . .  orice domeniu aș zice eu. Mereu pornești de la un punct, nu?

 

Ca să fixăm bine mesajul ei am explorat punctul. Ce se poate face cu un punct, desenat sau amprentat (discutarăm astfel și despre amprente, unicitate etc). Și iată creațiile copiilor care la început disprețuiau punctul.

Povestea cortului negru sau aparențele înșeală

Numele Uraniei Cremene îl știam deja. Săptămâna această însă am făcut cunoștință și cu una din cărțile ei: Povestea cortului mare și negru. 

O poveste vădit sau inteționat educativă. Zic asta strict ca părere personală. De pe la primele paragrafe mie așa mi-a sunat, iar  finalulzic mi-a confirmat percepția.

Dar să nu o luăm înaintea poveștii: Facem cunoștință cu Zahir un băiețel blonduț, cu ochi mari și limpezi, foarte curios de tot ceea ce-l înconjura și foarte energic (numele copilului a rezonat pentru mulți dintre acultătorii mei cu India).  Zahir, dragul de el, e destul de înțelept pentru cei 4-5 anișori ai săi, așa cum și-ar dori fiecare părinte (DA!!) să fie și odorul său: învățase că el singur are cel mai bine grijă de el,   era curajos dar știa să fie și responsabil,    dacă se străduia, dacă încerca mereu și mereu, până la urmă putea! Ce mai, învățase deja lecțiile importante.

Aventura sa la malul mării, cu un cort misterios, negru și înconjurat de o poveste înfricoșătoare nu face decât să îl învețe încă o lecție importantă: aparențele înșeală.

Sunt vreo două aspecte pe care eu le-aș fi făcut altfel dacă scriam eu povestea. (na! așa ca să fiu îndrăzneață). Dar cum eu nu am scris-o ….. mă bucur de ea așa cum e,  diferită de stilul meu. Un prim aspect este exact alegerea unui cort pe malul mării ca să transmit această morală, valoare etc. Dar trebuie să recunosc e interesantă alegerea. Iar al doilea aspect ar fi limbajul greoi pe alocuri (copilul clădea forme efemere de broscuțe pe malul mării – am tradus de cel puțin trei ori termenul auditoriului meu nu foarte mic ca vârstă) și încărcat. Dar …. asta aș fi făcut eu. Urania a făcut altfel (bravo ei că a făcut! După război, mulți viteji – vorba aceea…).

Buuuun, nu vreau să divulg povestea. Merită citită în persoană. Dă-mi voie doar să îți povestesc despre  reacția, imaginația, percepția copiilor cărora le-am citit-o. Am ales copii de 10-11 ani, grup, nu individual și am citit nu storytell-uit povestea. Mi s-a părut important de data aceasta să fie auzită povestea pe limba ei, ca să spun așa.

Am citit până în momentul culminant al poveștii, când băiețelul curajos (care știa că a dovedi curaj nu înseamnă să nu simți frica ci să ți-o înfrângi!!) intră în temutul cort și e înconjurat de o beznă totală.

Aici am cerut copiilor să continue ei: ce era în cort? ce se întâmplă cu băiatul? finalul poveștii? rezolvarea legendei din jurul cortului?

Scenariile au depins, zic eu, de sensibilitatea copilului, de abundența de jocuri video/desene vizionate, de înțelegerea sau nu a mesajului poveștii, de dorința de bravaj în fața grupului etc. DAR m-a interesat cel mai mult finalul ales de ei. Și a meritat.

Mai în toate scriiturile au apărut portaluri în interiorul cortului către alte lumi (rele sau bune, roz sau ciudate), băiatul a arătat emoții reale (frică, a plâns, a țipat etc), dar soluțiile au fost foarte diferite. Mama e cea care de fapt joacă o farsă copilului fiind în cort costumată înfricoșător, . . . băiatul doar visează toată tărășenia cu cortul negru, de la insolație 🙂 . . .  băiatul ajunge prin cort direct în rai (adică moare),  sau devine erou de poveste salvând pescarul din legendă și transformând cortul în ceea ce fusese inițial.

După toată pleiada de scriituri, am revenit la povestea Uraniei. Din nou reacții diverse: ușurare că e un final plăcut, iritare că nu era ceea ce așteptaseră ei, chiar și confuzie legată de mesajul poveștii.

 

 

 

 

Discuțiile de după însă …. astea sunt o altă poveste. Hmmmm, cred că aș putea spune destul de îndrăzneț, că povestea poate fi terapeutică. Cu remarca de rigoare: mesajul cărțiii e prea evident pentru a fi terapeutic. Așa că eu nu aș citi fraza menționată mai sus ( uneori aparențele înșeală), ci aș lăsa povestea să vorbească de la sine. Folosită ca suport pentru discuții de grup despre aparențe, relații etc este excelentă.

Îmi place deasemenea, și trebuie notat, tabloul mamă-copil conturat de Urania.

Uite câteva corturi ( pe spatele desenului au scris copiii propriul scenariu) care exprimă și prin colorit turnura dată de autor poveștii:   🙂

de ZIUA MAMEI

La mulți ani , mama!

La mulți ani, femeie!

Ești mămică ( biologică sau adoptivă, tânără sau nu tocmai, cu unul sau mai mulți copii) deci să ne trăiești !

Din partea mea, un cadou . . .  de poveste,  dublu  🙂 :

O binecuvântare de sus, o poveste ce trebuie explorată(cândva, dar nu azi), o poveste despre un alt fel de a deveni mamă, dar o poveste la fel de plină de dragoste maternă:

Dorința de a fi mamă, minunea ce cade din cer, buzunarul gata pregătit pentru această minune, dragostea de mamă …. imagini ce vorbesc de la sine, încadrate de un text simplu, direct, profund.

Ghici cât de mult de iubesc e întrebarea ce provoacă un exercițiu minunat de atașament părinte/copil. De ce să nu îl faci și tu cu minunea ta? Oare cât de mult o pot eu iubi pe mama, care, nu se sștie cum și de ce, MEREU mă iubește mai mult. O competiție drăgălașă a sentimentelor.

Legenda mărțișorului sau motiv pentru joaca cu simboluri

Vitezul, flăcăul voinic sau Făt frumosul ce salvează Soarele (coborât în chip de om la hora pământenilor, că prea era antrenantă) de zmeul/balaurul rău și înveninat, a fost scuza sau punctul de pornire pentru o joacă colorată. Chiar și în lumea poveștilor ne putem juca: cu culori, cu simboluri, cu teme.

Am fost impresionată de finețea răspunsurilor date de copii. Au avut un timp de joacă,de explorarea celor două foi colorate, apoi a temelor din legenda povestită anterior și au creat rame sau pânze deosebite pe care/în care au așternut apoi noile legende.

Inimi ce dezvăluie povești de dragoste între o cosânzeană harnică, dar orospită de zmeu și flăcăul nostru salvator, covorașe în motive tradiționale ce împletesc o poveste minunată despre  bătrânele țesând ii/cămeși imaculate pentru viteji ce urcă muntele înfruntând balaurul, zâne ce vrăjesc inimile muritorului sau transformă zmeul fioros în prinț …. aveți de unde alege, după placul inimii.

Nu au lipsit nici efectele speciale. O poveste prezentată sub forma unei pocnitori a făcut POC la momentul cerut de acțiune.

Atenția la detalii: Soarele, personajul ce determină toată acțiunea a fost subtil prezent în chiar forma/rama poveștii.

Reprezentarea balaurului, simbolurile atribuite culorilor (roșu: sânge, dragoste, flăcări    alb: zăpădă, suflet, înger, primăvară), ideea de sacrificiu, dragoste împiedicată de ceva rău, victoria binelui asurpa răului …. ce să vă mai spun. O șezătoare adevărată cu niște copii talentați.

Limbajul folosit de copii a fost deliciu: sleit de puteri, brav, … cuvinte care nu le așteptam din gura/condeiul lor (vina mea, dar după atâââtea OMG-uri și alte asemenea grozăvii!!!). Pentru o zi am uitat de dragoni și cavaleri și ne-am amintit de zmei, balauri, paloșe, cămeși, flăcăi voinici și cosânzene.

Nu ne-au lipsit nici buburuzele, trifoiul și alte însemne ce le văd copii pe mărțișoare.

Vă invit la delectare: