Curcubeii

O poveste, de fapt o colecție de povești despre câteva personaje „inventate” de autoarea lor, Amedeia Neamțu. Poveștile sunt într-adevăr colorate. Crează o lume de basm, calmă și caldă, colorată 🙂 , aș folosi o expresie, dar cu intenție pozitivă: too good to be true. E lumea pe care mi-o imaginam copil fiind, lumea care sper că mai există pe alocuri (măcar în povești).

Personajele sunt simpatice, aventurile …hmmmm… aici cred că aș sesiza o ușoară hai să o numim problemă. Copiii de azi obișnuiți ai scenariilor apocaliptice cu dragoni, forțe ale răului și câte altele, greu au reușit să perceapă ca aventuroasă salvarea aripioarei unui fluture. NU comentez unde e problema (ce anume oferim ca aventură în plan imaginar copiiilor de azi sau de cealaltă parte, cumințenia aventurii propuse de autoare), mă mulțumesc la a o sesiza. Aceasta fiind situația, povestea a prins mai ușor la fete decât la băieți.

Am ales să citesc textul poveștii la copiii mai mari (8-9 ani) și să îl povestesc celor mai mici. iar mai apoi am căutat și imaginat exerciții de aprofundare a poveștii. Aici mă delcar vinovată de accentuarea unuia sau a altui adevăr/valoare/mesaj ce mie mi s-a părut transmis de poveste. Exemple: munca în echipă.

Copiilor mai mici le-am dat să coloreze împreună un fluturoi mare din carton. Și a fost greu. Să cadă de acord cine unde colorează, ce culori, cine ce să deseneze pe aripile fluturelui(nu faci minge că nu se potrivește), cum găsești loc în jurul fluturelui, atenția și respectul pentru munca celui de lângă tine etc. Dar și mândria muncii terminate ÎMPREUNĂ:

Cei mai mici doar au colorat curcubeii. Adică am repetat culorile, am vorbit despre fluturi și culori.

Celor mai mari povestea le-a adresat o provocare și mai complex, împreună dar și individual: ce ai oferi tu fluturelui ca să poată zbura. Ideile au fost care mai de care mai creative: iubire (pupici sau inimi), aripi fermecate, superputeri, dulciuri, stele cu praf magic, prieteni(cățeluși) etc. iar munca în echipă a fost pentru toți sau pe grupe. Din nou am dat peste  stabilirea rolurilor, înțelegerea că toți trebuie să contribuie, că ce face unul nu e mai bun/rău ca ce face altul, și câte altele… O poveste care are multe de oferit. 🙂

 

Numărarea bobocilor

Toamna se numără bobocii, zice vorba.  Eu însă am să încept numărătoarea de pe acum, nu de alta dar se încheie anul școlar, iar pinguinii mei au crescut și pornesc în aventuri noi. Am povestit o groază împreună, am creat lumi de poveste, am mâncat povești, am … adus la viață poveștile. Ce mai, suntem, cu acte în regulă, ambasadori ai lumii poveștilor.

Așadar, vă prezint un boboc…. de carte. Da, o creație comună a copiilor clasei a patra și a Doamnei lor. A fost o muncă deloc ușoară, de durată, enervantă uneori (mi-au văzut fața nu tocmai draguță atunci când trimiteam înapoi manuscrisele, când ceream seriozitate, când aveam pretenții de mai bine), însă vreau să cred că și pentru ei finalul o face bine meritată.

Bătrânul misterios se muncește să salveze, de dragul nepoatei sale școala (simbol al viitorului). dar nu o face de unul singur, ci ajutat de treizeci de planete, de lumi, de personaje minunate care îi oferă, pe rând, ba curaj, ba veselie, ba dragoste de frumos, ba…. multe alte bogății. 

Este o poveste de suflet. Fiecare autor (treizeci de copii și doamna) și-au pus o fărâmitură din ei între cuvintele frumos rânduite. Așadar vă invit să o citiți cu sufletul, cu inima, așa cum zpune și Micul prinț.

 

 

Îngrămădeala

Am primit recent o cărticică, în engleză :), foarte drăguț ilustrată și cu un text clar, scurt, antrenant.

 

One snowy night, a lui Nick Butterworth chiar i-a încântat pe copii. Da, știu abia am început să ne bucurăm de soare și căldură, iar eu povestesc despre iarnă. Brrrr! Am ezitat în alegerea acestei povești, dar am făcut bine alegând-o. Iarna a fost doar așa… de fundal. Povestea a apelat la dragostea de animale a copiilor, la ideea de a ajuta, de a fi împreună și mai ales i-a distrat. Poate și datorită jocurilor de după poveste :). Pătura mea colorată i-a nedumerit în prima fază. (v. mai jos)

Percy, îngrijitorul parcului este un om tare bun la suflet care e deschis să își împartă plapuma cu orice animăluț ce tremură de frig. Așa de drăguțe au fost reacțiile copiilor la vederea animăluțelor zgribulite în pragul ușii lui Percy (ooo, iuiiii): o veveriță, iepurașii, bursucul, ariciul, o familie de șoricei, ba chiar și o vulpe (primită abia după ce promite că va fi cuminte).

Numai că, cu toată generozitatea lui, patul se dovedește neîncăpător – secvența preferată a copiilor. Am experimentat și noi înghesuială, sub pătura mea (tare i-a nedumerit pe copii atunci când am scos-o din geantă). Imaginația a luat-o la …fugă și animăluțele de sub pătură au ajuns să devină și elefanți, tigrii, scorpioni, ba chiar și un Trex. 🙂  Ceva de genul imaginii de mai jos arătam și noi. Dar râsetele au răsplătit o călcătură pe deget sau un cot în bărbie.

Și tocmai de aceea am oferit tocmai imaginea asta spre colorare. În plus, atât această imagine, cât și altele din cărticică sunt folositoare și dezvoltării vocabularului, spiritului de observație (unde e bursucul? dar al doilea iepuraș? dar năsucul lui Percy îl găsești?).

Copiilor mai mari am oferit și o altă activitate: colorăm și apoi creăm o pătură pentru animăluțe (puzzle și munca în echipă).

Cărțile plimbărețe la TV

Diseară, la TV câteva povești plimbărețe (sper că vă amintiți evenimentul nostru colorat din săptămâna Școala Altfel) ajung și pe ecran. Da, ne lăudăm, ne dăm mari, căci am muncit. Iar acum, de ziua copiilor, chiar ei, copiii-povești vor vorbi cu Roxana despre ce altceva decât povești, cărți, citit și costume creative.

Ia uitați ce imagini de poveste avem mulțumită lui Flore 🙂