Publicat în club de povești

Totul este bine când se termină cu bine

Nu e un slogan motivațional. E doar titlul unei povești frumos ilustrate și mult savurate de copii.

O portocală, prea coaptă de razele soarelui se desprinde de ramura ei și cade declanșând un dezastru. Animale și oameni sunt prinși în acest tăvălug de întâmplări, iar rolul de judecător al sultanului nu e deloc ușor. A cui e vina? Cine e responsabil? Pentru ce?

O delicioasă parodie cu mesaj bine ascuns printre personaje și întâmplări. Evident portocala sfârșește pedepsită aspru pentru nenorocirea provocată de căderea ei. E stoarsă și făcută suc. Am luat și noi parte la executarea portocalei, fie degustând un pahărel de suc, fie decojind și savurând fructul, meditând însă la sensul/mesajul/rostul acestei povești.

Oare doar noi românii dăm atât de ușor și rapid vina pe …. oricine altul decât mine?

Oare unde se termină responsabilitatea mea și începe vina celuilalt?

Gândite pe îndelete și cu toată înțelepciunea copilăriei, dilemele nu s-au arătat de loc a fi simple.

Ne-am distrat mai apoi inventând vini imaginare pentru situații reale. Întârzierea la școală era evident vina vântului care a suflat prea tare ori a șoseteleor care nu s-au lăsat împerecheate corect. Iar pentru nota aceeea înfricoșătoare I a fost de vină ba pixul, ba foaia, ba Doamna :), ba cifrele ce nu se lăsau îmblânzite….

Iar eu clar NU sunt de vină pentru idei năstrușnice, scuze elaborate ori vini imaginare oferite de copii în urma orei de poveste. E de vină….. cartea, ba nu, autorul, ba nu….. ăăăă … Portocala!

Publicat în club de povești

Fierbe, fierbe ol de lut….

„Taler să am de umplut,

Foamea vin de mi-o alungă, 

Dă-n clocot cât să-mi ajungă!

Iar oala bolborosi și dădu în clocot, și de îndată se umplu cu paste fierbinți….”

Așa mi-ar plăcea și mie să se desfășoare procesul gătitului. Uneori măcar. Dar, cum nu sunt Strega nona, eu trebuie să pun apa la fiert. să adaug sare, paste etc etc.

Strega nona, o poveste cu aromă de paste italienești, cu o mică pățanie, destul de ciudată încât să atragă atenția copiilor mari și mici, asezonată cu un final veselo-serios, ne-a fermecat pe loc. Ne-am încercat apoi puterile la a crea vrăji vesele, comice, poetice și delicioase. Am descoperit astfel că nu e deloc ușor să fi poet, că uneori cuvintele fug și nu le găsești, că e greu să îmblânzești o rimă și un ritm. Dar a fost distractiv, colorat și ne-a deschis apetitul pentru noi povești.

Publicat în club de povești

Verde pentru biciclete . . . magice

A venit în sfârșit primăvara și suntem gata de biciclit. Și real și imaginar.

O carte simplă, clară, de suflet, a Mihaelei, ne-a deschis porțile imaginației. După ce ne-am întristat de dragul Zamfirei (e greu pentru cei ce pot primi ceea ce își doresc să înțeleagă că pentru alții, dorințele rămân … doar dorințe), am savurat momentul în care dorința ei devine realitate. Să nu renunți la vise, să faci bine ca să primești bine, iată doar câteva idei pe care copiii le-au cules dintre paginile cărții.

Apoi, am început să pedalăm prin imaginație ca să vedem cât de departe putem ajunge. Nu ne-a oprit nimic. Am ajuns în spațiu, am colindat în timp, în lumi imaginare, ori ne-am dus să petrecem timp cu cei dragi: bunici, verișori, prieteni. Individual sau în grup, am luat bicicleta magică a Mihaelei și am colindat nestingheriți.