Shhhhhhh … e timpul de poveste

Shhhh, linişte!

Lasă cadourile aşa cum sunt, pe jumătate împachetate!

Uită de cozonacul ce se coace!

Închide geamul să nu auzi maşinile alergând nebune după ultimele cumpărături!

Închide telefonul, computerul, radioul, televizorul şi uşa.  Shhhh! 

Linişte! Aşteaptă! Ceva e  gata să se întâmple! Acum însă e doar …. linşte!

” Silent night!!!!” Noapte tăcută, liniştită!

Înainte să te poţi bucura de orice altceva, fă linişte! Shhhh!

Apoi ascultă POVESTEA! Nu o vei putea auzi de foşnetul hârtiei de împachetat, de clinchetul paharelor pline, de colindele ce te inundă din toate părţile, de urările din suflet ce te copleşeesc. Nu te vei putea bucura de ele, de toate acestea , dacă mai întâi nu taci…shhhhh… linişte.

Auzi? …Auzi?

E  POVESTEA! Ascultă! În linişte, aşa cum se acultă poveştile!

Eu te chem la….linişte. O linişte magică, divină! Naşterea sfântă într-o noapte tăcută, neştiută de mulţime, fără zgomot, fără agitaţie.

Abia după ce taci şi asculţi povestea vei putea cânta cu îngerii şi vei putea dărui cu magii!

Ascultă!

Fă linişte!

Shhhhhhhhh!

Îl ştii pe Andersen?

Povesteam (în mai multe locuri, deci cu diverşi copii) o poveste potrivită(zic eu) pentru apropierea Crăciunului: The little fir tree, de  H.C. Andersen

Dincolo de farmecul poveştii, de explorarea ei prin prisma emoţiilor brăduţului, de discuţiile despre dorinţa de a creşte MARE a brăduţului, am făcut ce fac mereu: menţionez autorul poveştii, pentru ca astfel copiii să devină familiari cu nume celebre ale literaturii universale.

Spre surprinderea mea, autorul poveştii de mai sus era deja  cunoscut. Mi-a mers la suflet exprimarea unui băieţel: ” Andersen?!  Da-l ştiu. De la televizor”. Numele complet spus de mine însă nu i-a fost pe plac, aşa că : ” E Andersen povestitorul” mă corectă el .

Uite  despre cine vorbim:

Fără vreun elogiu sau lobby pro TVtime, m-am bucurat să aflu ceva … hmmm  … bun ca rezultat al vizionării ecranului. Fără critici. Şi eu sunt părinte şi cunosc magia imaginilor animate. Dar dacă ele mai şi familiarizează copilul cu povestea e foarte bine.

Deci, tu îl ştii pe Andersen? Pe ăla, pe Povestitorul?! Dacă nu, fuguţa şi ceteşte sau măcar  vizionează ceva.

Băţul – exerciţiu de imaginaţie

Copaci golaşi, crengi dezbrăcate, frunze ce arată mai degrabă a zdrenţe uitate.. afară totul aşteaptă zăpada care să învelească, să acopere, să îmbrace.

Ei bine, ce poveşti poţi citi în această perioadă? Nu e încă Crăciunul, primul fulg a venit, s-a topit şi aproape că am şi uitat de el, vara e o amintire destul de îndepărtată. Nici măcar poveşti cu frunze nu mai merg în scenariul gol, trist şi aproape incolor.

iată o idee:

„Omul băţ” al Juliei Donaldson, care din păcate nu e tradusă încă în limba română, e o poveste ce provoacă imaginaţia. Ai putea crede că băţul din parc, pe care îl calci sau îl arunci căţelului tău, are şi el o viaţă? O familie? Sentimente?

Fără vreo intenţie de animism, mie mi-a plăcut povestea tocmai pentru că ne-a dat voie să creăm personaje unice, deosebite. Aventura Omului băţ e dulce-amară,  veselă-tristă. Însă prin ea învăţăm despre anotimpuri, despre schimbările prin care trece natura şi deasemenea despre emoţii: frica de schimbare, de necunoscut, bucuria regăsirii, tristeţea separării sau dorul de….. Iar ca toatepoveştile care se respectă şi aceasta ne oferă un final fericit.

Aşadar,