Punguța de Crăciun

Am decis cu prietenii mei de la cluburile de povești să te invităm la șezătoare. Adu cu tine o poveste de iarnă/Crăciun, urechi ascultătoare, timp și ceva bun de ronțăit (unii zic de pop-corn, alții de clementine, alții de nuci) și hai să povestim!

Vine o vreme când copilul nu mai crede în Moșul, nici în cadouri surpriză, nici în magia sărbătorilor. Nu mai aude clincletul clopoțeilor ce vestesc Crăciunul. Cu alte cuvinte se transformă încet încet în adult. Oo, dar în acel moment apare un cineva sau un ceva care re-aduce magia.

Poftiți în vagoane!!! și povestea începe. Expresul polar a lui Chris van Allsburg ne poartă într-o călătorie fascinantă. Expresul, un tren cum clar nu întâlnești în Romania (:) ) era înfășurat într-un văl de aburi. Fulgii de zăpadă cădeau ușor în jurul lui.

express coperta.jpg

(prietenii știu de ce – frustrările mele legate de cfr)

express in tren

Trenul magic duce copiii ce aproape nu mai cred în Moșul, direct în orașul acestuia. Băiețelul erou, care e și povestitorul, nu se lasă ușor convins, dar dând nas în nas cu Moșul, primește de la acesta un clopoțel magic, al cărui clinchet îl aude. Testul ce dovedea că mai  crede în magia sărbătorii. În dimineața de Crăciun, spre supărarea lui realizează că pierduse probabil în Express clopoțelul Moșului. Dar . . . surpriză!!! Sub brad îl așteaptă ….ceva ce părinții lui nu aud: clinchetul clopoțelului primit de la Moșu.

Rezumatul foarte rezumat al poveștii. Aventurile trenului sunt de ne-ratat. Gheață ce crapă sub vagoanele acestuia, păduri reci și întunecoase prin care umblau lupi zvelți, piscuri atât de înalte încât  ni se părea că ne puteam atinge de lună, iată câteva argumetne în plus să citești povestea.

express Mosul

express finalul

O poveste captivantă, în special pentru copiii care iubesc trenurile, aventurile pe gheață și multe alte suprize presărate în carte.

Poftim link-ul către secvențe din filmul Polar express, nominalizat la Oscar, cu (mult admiratul) Tom Hanks.

 

 

Reclame

poveștile și noi (despre terapie, povești, emoții, comportamente)

Circulă o zicală la care deseori subscriu și eu: orice poveste poate fi terapeutică, mai puțin poveștile terapeutice. 🙂 Nu intru (deocamdată) în discuția/controversa aceasta, dar vreau să vă ilustrez cum o poveste din cele de toate zilele, scrisă cu drag de copii și fără un manual explicativ anexat, poate face ceea se presupune că face o poveste terapeutică: deschide discuții, traduce pentru copil lumea din jur sau lumea lui interioară, modelează comportamente.

Știți deja că îmi plac mult de tot cărțile lui Eric Carle. Povești simple, animăluțe sau goange drăguțe, desene colorate. Într-un cuvânt: de toate :).

Azi am adaptat(a se citi aici povestit oral, omițând de exemplu partea despre ceas din povestea Buburuzei sau adăugând o GRĂMADĂ de fețe, mutre și sunete) poveștile despre Buburuza(de ce or fi tradus-o Gărgăriță??!!) morocănoasă și Greierele tăcut/timid pentru copii de clasa întâi.

Iubesc tăcerea aceea când îmi aud și inima, când văd ochii mari urmărindu-mi fiecare mișcare și mai ales când reacția (râs, aplauze, interjecții de supărare sau susținere a personajului) umple ca un vulcan sala. de asemenea atenție au  avut parte azi buburuza, dar și greierașul.

O buburuză pusă pe harță devine haios de irațională căutându-și mereu și mereu un partener mai mare de bătaie. Ajunge până acolo încât provoacă o balenă. Umorul situației nu a împiedicat copiii să citească clar comportamentul nepotrivit, neplăcut al micii gângănii. Vocea și atitudinea bătăioasă adăugate pe durata povestirii, cu modestie cred, au adăugat acel extra de farmec, pentru a face povestea să se lipească de inimioarele celor mici.

Nu accept niciodată numirea unor colegi ca fiind … ca buburuza… căci dacă e să discutăm o facem despre comportamente, nu despre persoane. Dar nu înceteează să ma surprindă copiii cu  corectitudinea cu care citesc diverse situații, comportamente. Până acolo încât se auto-identifică verbal și public cu greierașul timid (și eu sunt așa).

Am dezvoltat discuția și am încheiat-o conturând(grosolan, îmi asum eșecul) un buburuzoi plin, nu de buline, ci de sfaturi despre cum să ne comportăm.

Cine și de ce începe o ceartă? Ce faci când te trezești cu fața la cearceaf și îți vine să . . . dai în cineva? Cum răspunzi la provocări?

Iar de altă parte: cum îți faci prieteni? când îți găsești vocea?

Evidentul comportament provocator și bătăios al buburuzei a și încântat, însă fanii au dat imediat nas cu realitatea grupului.

Bineînțeles a rămas loc de adâncire, de exerciții de comunicare/relaționare/ exprimare a emoțiilor. NU acesta afost scopul poveștii. Eu cred că o poveste bună trezește ecouri mai ales atunci când nu e despicată, mărunțită și transformată în predicuță. Mesajul poveștii a prins. A fost clar din reacțiile, răspunsurile, sfaturile copiilor pentru Buburuzoi. Aplicarea la persoana în cauză . . . asta e alta poveste. 🙂20151117_165350

20151117_165407

 

 

Explorarea ceasului/timpului este o altă latură a acestei cărțulii. Eu am ales să mă concentrez pe comportament, dar ulterior…. de ce nu.20151117_165415

 

 

 

 

 

 

uite un detaliu excelent al cărții:20151117_16544620151117_125825-1

Despre prietenie sau Micul Prinț

Un cadou neașteptat, ajuns la momentul potrivit,

20151023_180719-1

a prilejuit o plimbare inedită printre . . . stele. Împreună cu prichindei creativi și dornici de a se împrieteni am călătorit pe alte planete însoțiți de nimeni altul decât de Micul Prinț.

Am povestit despre stele,  vulcani, avioane, dar mai ale despre prietenie. Ce este, cum se face, ce înseamnă a îmblânzi. Iar mai apoi am creat planete noi. Care mai de care! Am obosit nițel căltorind de pe planeta Minunilor pe cea a Bezelelor, trecând pe lângă cea a Inimilor, poposind pe cea a Rozătoarelor (de unde am revenit cu un mic prieten ronțăitor). Am mai vizitat muuulte alte planete.

Vă invit să le vizitați și voi alături de Micul Prinț:

micul print