Am recomandat deseori cărțuliile acestui autor. Și continui să mă bucur când descopăr încă una tradusă în limba română (nu că nu mi-ar plăcea în engleză, dar așa sunt mai accesibile).
Cine e Eric Carle? De ce îmi plac atât de mult poveștile lui?
Din punctul meu de vedere e un tip genial. Mai multe despre biografia lui aici. Genial pentru că a creat cărți experiențe. Poveștile lui sunt colorate, ușor de memorat, educative(copii descoperă fructele, culorile, numerele, animalele etc), senzoriale(au sunete, culori, sunt tactile) și … terapeutice. Hopa! Am mai zis-o și cu altă ocazie: deseori ceea ce se intitulează ca poveste terapeutică este de fapt o poveste moralizatoare, un exercițiu al adultului de a transmite copilului o morală, o soluție. Povestea terapeutică face mai mult. Chiar altceva: oferă simbolurile, distanța necesară dintre copil și situația lui (unui copil care fură dacă îi povestești despre un alt copil sau animăluț cu aceeași problemă se va simți vizat) și metafora prin care să își descopere el soluția.
Carle nu a emis niciodată pretenții terapeutice despre poveștile sale.
Nici eu nu am asociat cărțuliile viu colorate și text puțin, cu vreo veleitate în domeniu. Dar mi-a fost dat în nenumărate rânduri să descopăr acest aspect direct de la copiii ce ascultau o poveste simplă despre un greier oarecare sau o omidă obișnuită sau o buburuză ca toate celelalte ori un șoricel ca toți șoriceii.
O nouă cărticică, (în engleză încă) The little cloud mi-a dat ocazia să aud despre dezvoltare personală (cine pot fi eu? pot fi orice dacă îmi doresc) – la copii de 5-6 ani – și despre familie. Copiii sunt geniali. O să tot zic asta. Povestea e simplă de tot. Un norișor curios lasă grupul norilor mari să plutească sus, și se apropie tot mai mult de pământ luând apoi diverse forme pe care le vede: oiță, pește, iepuraș etc. Cei mici (1-2 ani) au savurat recunoașterea imaginilor și mai apoi aprofundarea senzorială ( modelare din clay alb pufos ce formă își poate lua un nor, admirarea cu gurița deschisă a norilor de pe cer și ce forme pot avea aceștia în imaginația noastră, pictură tactilă etc). Cei mai mari au fost încântați de puterile norului și mai apoi încurajați să deseneze ce forme ar putea lua norișorul au fost extrem de creativi. Această activitate proiectivă e scuza perfectă pentru dicuții libere. Copiii meditează, argumentează, se întrec în a descoperi și da sensuri. Așa am aflat că lucurile cele mai frumoase le faci împreună cu familia. Că te superi atunci când părinții(cei mari) te cheamă de la joacă, că doar tu te distrezi, dar că cel mai bine cu familia. Mai bine chiar decât cu prietenii(aici părerile au diferit). Că ploaia pe care o revarsă norii împreună la finalul poveștii nu putea fi făcută fără norul cel mic (importanța copilului în familie).
Nu mai am nimic de adăugat. Poate doar atât: folosiți poveștile. Copiii găsesc în ele calea de exprimare, de vindecare, de creștere mai bine decât în orice sfaturi le-am putea da. Iar acel împreună când citiți și povestitți e esențial pentru ei. Pentru voi.
Lectură plăcută!
Punguţa cu poveşti 