Publicat în club de povești

Din nou Eric Carle?

Am recomandat deseori cărțuliile acestui autor. Și continui să mă bucur când descopăr încă una tradusă în limba română (nu că nu mi-ar plăcea în engleză, dar așa sunt mai accesibile).

Cine e Eric Carle? De ce îmi plac atât de mult poveștile lui?

Din punctul meu de vedere e un tip genial. Mai multe despre biografia lui aici. Genial pentru că a creat cărți experiențe. Poveștile lui sunt colorate, ușor de memorat, educative(copii descoperă fructele, culorile, numerele, animalele etc), senzoriale(au sunete, culori, sunt tactile) și … terapeutice. Hopa! Am mai zis-o și cu altă ocazie: deseori ceea ce se intitulează ca poveste terapeutică este de fapt o poveste moralizatoare, un exercițiu al adultului de a transmite copilului o morală, o soluție. Povestea terapeutică face mai mult. Chiar altceva: oferă simbolurile, distanța necesară dintre copil și situația lui (unui copil care fură dacă îi povestești despre un alt copil sau animăluț cu aceeași problemă se va simți vizat) și metafora prin care să își descopere el soluția.

Carle nu a emis niciodată pretenții terapeutice despre poveștile sale.

Nici eu nu am asociat cărțuliile viu colorate și text puțin, cu vreo veleitate în domeniu. Dar mi-a fost dat în nenumărate rânduri să descopăr acest aspect direct de la copiii ce ascultau o poveste simplă despre un greier oarecare sau o omidă obișnuită sau o buburuză ca toate celelalte ori un șoricel ca toți șoriceii.

O nouă cărticică, (în engleză încă) The little cloud mi-a dat ocazia să aud despre dezvoltare personală (cine pot fi eu? pot fi orice dacă îmi doresc) – la copii de 5-6 ani – și despre familie. Copiii sunt geniali. O să tot zic asta. Povestea e simplă de tot. Un norișor curios lasă grupul norilor mari să plutească sus, și se apropie tot mai mult de pământ luând apoi diverse forme pe care le vede: oiță, pește, iepuraș etc. Cei mici (1-2 ani) au savurat recunoașterea imaginilor și mai apoi aprofundarea senzorială ( modelare din clay alb pufos ce formă își poate lua un nor, admirarea cu gurița deschisă a norilor de pe cer și ce forme pot avea aceștia în imaginația noastră, pictură tactilă etc). Cei mai mari au fost încântați de puterile norului și mai apoi încurajați să deseneze ce forme ar putea lua norișorul au fost extrem de creativi. Această  activitate proiectivă e scuza perfectă pentru dicuții libere. Copiii meditează, argumentează, se întrec în a descoperi și da sensuri. Așa am aflat că lucurile cele mai frumoase le faci împreună cu familia. Că te superi atunci când părinții(cei mari) te cheamă de la joacă, că doar tu te distrezi, dar că cel mai bine cu familia. Mai bine chiar decât cu prietenii(aici părerile au diferit).  Că ploaia pe care o revarsă norii împreună la finalul poveștii nu putea fi făcută fără norul cel mic (importanța copilului în familie).

Nu mai am nimic de adăugat. Poate doar atât: folosiți poveștile. Copiii găsesc în ele calea de exprimare, de vindecare, de creștere mai bine decât în orice sfaturi le-am putea da. Iar acel împreună când citiți și povestitți e esențial pentru ei. Pentru voi.

Lectură plăcută!

 

 

 

 

Publicat în prin librării, recomandări

Iiiiii! Da, exact ca un copil care se bucură! Sunt și acum lucruri (deseori cărți) care mă fac din nou copil.

Nu știu câti dintre voi ați văzut ecranizarea cărților lui J K Rowling, Harry Potter. Cărți faine, film mai slăbuț, dar azi vorbesc despre film. Am văzut toate episoadele. Multe detalii din lumea vrăjitorilor mi-au rămas în minte. Ar fi, cred, viața mai palpitantă dacă am putea avea sau face măcar câte ceva din ce aveau/făceau ei. Pensivul este un exemplu. Un alt exemplu care m-a atras erau fotografiile (înrămate sau din cărți) ce prezentau personaje, obiecte, situații ne-statice. Mișcare în fotografie. E ca un fel de filmare, dar nu tocmai. Să deschizi o carte și ursul să tragă de coadă sau cocoșul să cânte : dati punguța cu doi bani. ! Ehehe! Vrăjeli.

Sau poate nu tocmai.

Ia priviți aici:


<p><a href=”https://vimeo.com/152883842″>20160123_221416</a&gt; from <a href=”https://vimeo.com/user48177009″>Ina</a&gt; on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>

Găsit în Cărturești. Clar nu m-am putut abține și am dăruit experiența asta senzorială unui copil. Abia aștept feedback-ul,  de la părinți deocamdată 🙂 .

 

Publicat în poveşti de suflet, prin librării

CĂRȚI pentru COPII MARI – Vulpea albastră, de Sjon

Un basm islandez întunecat, plin de umor și lirism. Așa descrie Polirom cartea publicată.

Primle 40 de pagini m-au indus oarecum în eroare. O poveste despre vânătoare, zăpadă, singurătate. OK, hai să vedem. Vulpea albastră, specia rară, îți devine clar imediat, este obsesia lui Baldur Skugason, pastorul.

Imediat după aceste pagini povestea se mută la ferma lui Friorik Friojonsson, botanist. Ai zice, pentru o vreme că între cele două părți nu e nicio legătură. Mai pe urmă îți dai semaa că totuși cele două personaje se cunosc, aparțin aceleași lumi, comunități chiar.

Finalul îți dă de fapt esența poveștii, relația dintre cei doi. Brrr…. nu vreau să divulg. Dacă toată povestea mi se părea așa, halucinantă, cu un aer de …. mister și nebunie, finalul m-a lăsat fără cuvinte. Fără gânduri o vreme. Doar cu senzații, sentimente confuze.

 

Lecută ușoară, ca scriitură, ca număr de cuvinte, … Vulpea albastră e o carte greu de digerat. Așadar, înfigeți-vă dinții pregătiți.

 

Publicat în poveşti de suflet, recomandări

CĂRȚI PENTRU COPII MARI Poveste tristă cu …. fluture

Vacanța aceasta am re-vizionat Lista lui Schindler. Hmmm, un film pe care nu îl poți pune într-un colț al minții și cu atât mai mult un film ne-uitabil ( 🙂 îmi place uneori să inventez cuvinte).

Acum câțiva ani am fost pe meleagurile copilăriei soțului meu și printre muuuulte vizite am fost și la sinagoga, atunci în renovare, din zona respectivă. Un mic muzeu al tristeții și ororii Holocaustului, o carte poveste a unei supraviețuitoare a acelor timpuri de groază și …. iată o amintire ce, cred eu cu tărie, trebuie dată mai departe fiecărei generații. În ciuda traumei, impactului emoțional etc. Nu pot susține sau aprecia ca fiind mai de valoare, mai importante trăirile emoționale ale cuiva(eu sau orice alt adult/tânăr) în detrimentul conșitentizării trecutului. Ca lecție, ca avertisment, ca exemplu a răutații ce poate exista în fiecare dintre noi.

20160108_122949

Povestea e drăguță, simplă, dar puternică. Fetița care vede și nu întotdeauna înțelege ce se întâmplă. Dar știe că trebuie să tacă, că nu are voie în aceeași școală cu ceilalți copii, că cei ce sunt ca ea(evreii) sunt altfel, ne-iubiți. Care trebuie să își ia rămas bun de la bunică și rude(deportate și ucise). Care stă ascunsă o zi întreagă într-un sac de cartofi. Care un an de zile nu a ieșit afară, de frica de a nu fi prinse(ea și mama ei fuseseră adăpostite de o binevoitoare, care își risca astfel și ea viața). Care își așteaptă încă tatăl să vină să o ia – tatăl ce moare evident victimă a soldaților germani.

20160108_123005

Cum explici așa ceva unui copil? Cum trăiește un copil asemenea situații?

Autoarea a reușit să le lase cumva în spate dorindu-și să zboare ca un fluture deasupra a tot și toate.

20160108_123026