Pe vremea când frigul încă ne ținea companie ( 15 ianuarie), am sărbătorit ziua unui mare poet . . . altfel: citind basmul scris de el. A fost o provocare vrednică de un erou de poveste. Cuvintele necunoscute, personajele multe și diverse, muuuultele rânduri ne-au aținut calea gata-gata să ne doboare, dar le-am făcut față și am ieșit biruitori. Făt frumos din lacrimă ne-a cucerit!
Ne-au fost și nouă de ajutor câteva personaje fantastice precum împăratul țânțarilor, al racilor ori un cal cu șapte inimi, deghizate ca părinți, bunici ori Doamna. Alături de ei ne-am dovedit răbdarea, neînfricarea și puterea de a citi 🙂 pe măsura vârstei noastre (clasele 2-4), întocmai ca un erou adevărat.
Iar mai apoi am adunat în câte-o lacrimă ce ne-a fost mai drag din poveste.