Ruxandra ne invită în Împărăția oglinzilor strâmbe. Acceptăm bucuroși invitația, mulțumindu-ți mult de borcănelul atât de creativ umplut/decorat. Abia aștept să te aud povestindu-mi despre aceste oglinzi :).
Bravo!
Încă un borcănel se așează cuminte, îmbiindu-ne la poveste, acum în prag de iarnă.
Colorate, vesele, migălite cu drag de mâini micuțe, borcănelele se vor admirate. Intrați! Priviți și admirați poveștile noastre. Simțiți aroma de …. A fost odată?
Azi ne-au îmbiat cu povești Adrian, Delia, Bea, Denisa și Alexia!! MULȚUMIM mult de tot!
Când borcănelele încep să se adune pe rafturile cămării de povești, nu pot decât să zâmbesc laaarg și să admir creativitatea, imaginația și migala copiilor (MULȚUMESC părinților care, clar, sunt în spatele fiecărei creații!!!).
Azi Larisa, iar mâine alte două fete cochete și citite, Cristina și Delia.
Larisa ne duce în . . . iarnă. Un borcănel de-a dreptul pufos și friguros, cu o poveste pe care abia aștept să o aud povestind-o, pe ea, chiar pe Larisa.
Nici nouă nu ne place frigul ce vine tot mai serios peste noi, dar ne FOARTE place borcănelul tău!
O mai știți pe Pandora ? Vulpița care ne-a învățat, subtil, prin poveste, despre creativitate, speranță, lumi sumbre și colorate, bunătate… Ei bine, tot ea ne-a inspirat și în direcția reciclării. La urma urmei trăia într-o lume de lucruri stricate, iar ea dădea viață acestora, repara, re-crea.
Exact așa ceva am făcut și noi. Vi-am mai spus cât de creativi pot fi copiii? Vă mai zic: sunt geniali atunci când au ocazia (timp, libertate, încurajare, motivație).
Am propus copiilor să aducă câte ceva ce poate fi reciclat, din plastic, carton, textile. Am adăugat lipici, bandă adezivă, idei, zâmbete și multă muncă (împreună!!) și au ieșit niște minunății. Copiii nu au nevoie de jucării scumpe și sofisticate. O omidă din carton de ouă, un balon cu aer cald dintr-o sticlă și o pungă de cereale, o trompetă, o pușculiță-purcel din sticlă de apă, marionete din șosete sau linguri de lemn, omul sticlă etc…. o colecție demnă de muuuulte aplauze. Zâmbetele lor vă vor convinge!
Mulțumitoare doamnelor care au ales joaca alături de copii!!!
DAAA! Am început. Oamenii harnici nu așteaptă prea mult să prindă o poveste delicioasă într-un borcănel minunat.
Nu cred că se putea începe mai bine Concursul nostru decât cu povestea care l-a inspirat, Marele Uriaș Prietenos a lui Roald Dahl.
Lorand, m-ai impresionat cât de migălos ai lucrat și mai ales cu câtă bucurie ai prins vise și poveste în borcanul lucitor și colorat!!
Felicitări!!
Sau ce mi-am permis eu să discut cu copiii săptămâna trecută!
Să o luăm încet:
Să începem:
Bobby/Robert are o MARE problemă la școală, iar problema aceasta se numește Domnișoara Kirby, care e un monstru. De ce era un monstru? Pentru că tuna și fulgera, pedepsea, călca totul în picioare. Dar . . . copiii observă imediat avionul de hârtie aruncat în clasă de Bobby și îl identifică ca fiind sursa urletelor doamnei/domnișoarei. Povestea se mută rapid în parc, la locul preferat al lui Bobby, acolo unde poate face avioane de hârtie și unde NU există problema-monstru.
Surpriză!
De data asta, dintre toți oamenii din lume, pe bancă în parcul lui Bobby e …. chiar Domnișoara monstru!!!!
O zi ce se arăta distrusă, compromisă, devine o zi de joacă, de cunoaștere între cei doi și se sfârșește cu o domnișoară umană. Un moment anume schimbă complet soarta zilei. Monstrul a dispărut! Bobby așteaptă încântat zilele de școală, acum că domnișoara nu mai e monstru. Numai că întrebarea autorului nu te lasă să închizi liniștit cartea, cu bucuria unui happy-end. Mda, e o poveste fără happy-end, e o poveste cu un final realist.
Domnișoara redevine monstru cu primul avion ce decolează în mijlocul orei.
Dincolo de hohote de râs complice sau oarecum răzbunătoare ale copiilor atunci când Doamna primește acest apelativ, discuțiile au fost superbe: identificarea emoțiilor, situațiilor, cauzalităților (de ce devine ea monstru? când? de ce devine om la un moment dat? etc). După ce am disecat și înțeles povestea am trecut la . . . noi. Eu mă înfurii? Eu devin mosntru? când? de ce? cum fac când sunt monstru? Și aici am zăbovit o vreme lungă ca să alegem manifestările corecte, acceptabile ale unui monstru. Căci, știți și voi, nici când ești monstru nu ai voie să faci chiar orice. Domnișoara noasrtă nu a lovit, nu a înjurat, nu a dat cu lucruri etc.
Ne-am făcut portretul de monștri mai apoi. Cu lămuriri despre cum se simte în corp furia: pumni încleștați, dinți strânși sau care par ascuțiți căci îți vine să muști, ochii roșii, părul zburlit, flăcări sau fum pe nas/urechi, colorit specific (adică nu am fost roz bombon cu sclipici). Ce m-a surprins a fost corectitudinea (verificată cu doamna și uneori cu părintele) cu care cel mic – pregătitoare până la clasa a treia – s-a recunoscut în furie. Da, am avut și fetițe care atunci când sunt furioase, sunt mai degrabă ponei ciufuliți decât monștrii, căci temperamental nu se manifestă ca un monstru. Dar am avut și megamonștrii, copii care erau sinceri despre intensitatea emoției și a manifestării ei în afară.
Nu a scăpat nici DOAMNA de discuții și mărturisiri. A fost un moment special de fiecare dată. Copiii știau exact butoane o transformau pe Doamna lor în monstru, cum anume face/arată Doamna monstru. Dar partea superbă a fost deschiderea și umilința (onorantă) de care au dat dovadă unele doamne în a cere scuze, în a recunoaște că e o slăbiciune și în a se lăsa disecate de copii. Cred că acesta e câștigul acestei povești: Onestitatea! Toți suntem monștrii uneori, așa cum bine zice și autorul pe coperta finală.
Iar cu cât mai onești suntem, cu cât mai natural ne descriem și ne lăsăm descriși cu atât puterea furiei scade și relația se întărește.
Am îndreptat finuț, foarte subțire discuția și spre acasă. Fără a cere detalii, fără insistențe am considerat că e bine, necesar, sănătos ca fiecare copil să știe că și părintele are butoane ce îl declanșează, că e nevoie să fie atenți și sensibili și cu părinții cei de toate zilele. Oareșce zvonuri mi-au ajuns pe la urechi că nu a fost un demers mereu apreciat, dar cred cu tărie că onestitatea e vitală, că relația e atât de importantă încât o discuție despre cum arat eu ca monstru nu mă va dărâma, ci dimpotrivă mă va apropia de copilul meu. Încercați!
O lume cenușie, a lucrurilor stricate, o cutie, o sămânță . . . de speranță . . . nu e mitul Pandorei din antica Grecie, dar e o poveste ce folosește acest mit într-un mod creativ, plăcut, mod care m-a cucerit.
Pandora trăia singură într-o lume de lucruri stricate . . . destul de repede copiii corelează această descriere cu groapa de gunoi. Coloritul completează perfect mesajul concis, dar clar al poveștii. Cenușiu, ca o fotografie veche au zis copiii. Deși într-o lume urâtă, stricată, Pandora crează, redă viață, caută/are un scop.
Un lucru stricat, căzut din înaltul cerului, pe care ea nu îl știe repara, îi va schimba lumea. Aici apare cutia, sămânța, speranța (de care nici nu ne dăm seama că există în inima Pandorei). Și culorile intră cald în poveste. O poveste despre bunătate, despre a a crea și atunci când trăieși în gunoaie. O poveste despre viață.
O singură observație (din nou copiii mi-au dat o lecție!) m-a pus pe gânduri: Pandora este o vulpe, trăind înte gunoaie – deci ce mânca??- iar lucrul stricat pe care ea îl salvează este o . . . pasăre. Faptul că deși carnivoră ea nu manâncă pasărea rănită l-a observat un băiat de clasa întâi!! Mda, …. nu cred că autoarea a scăpat din vedere aceast detaliu al poveștii, ci mai degrabă l-a ales anume.
O poveste de mătase, la fel ca și coperta cărții! O recomand cu drag. O găsiți la editura Humanitas.
Dansul și povestea…. da, merg foarte bine împreună. Mai greu, ce-i drept în sala de clasă, dar copii le iubesc pe ambele. Așadar povestea lui Giles Andreae a fost savurată de clasele 0-2. Și cum să nu fie când e atât de colorată, mișcăreață și …. emoționantă.
Gerald (povestea e foarte utilă în repetarea sau recunoașterea literei G), girafa, e un dansator groaznic. Asta crede el și toate celelalte animale participante la Marele bal african. În comparație cu cha-cha-ul nebunesc al cimpanzeilor, cu tango-ul grațios al leilor sau cu rock’n roll-ul rinoceilor, mișcările lui Gerald sunt… jalnice.
Tristețe, rușine, neîncredere în sine, renunțare etc toate se citesc printre versuri (DA! povestea e rimată, ceea ce adaugă la muzicalitatea ei). Copiii le pot identifica sau măcar pot învăța să le recunoască, să le denumească corect (E supărat! – formula omniprezentă care ascunde o gamă uriașă de emoții).
Intră în scenă …. ta-daaaa…. greierașul. Salvarea situației vine de la această mică ființă muzicală, care îl ajută pe Gerald neîndemânatecul să își găsească melodia interioară, cântecul potrivit. Și se dezlănțuie feeria. Gerald ajunge admirat de toți. Chiar de cei ce mai devreme îl luau peste picior (oportunitate de a discuta comportamentul în grup, relații, renumitul fenomen de bully-ing).
Mesajul poveștii? Nu e clar? Imediat au sărit copiii cu idei. De la: Ar fi bine să înveți să dansezi, până la Fii tu însuți! Nu te lăsa umilit de alții! Încearcă că vei reuși până la urmă!
Modalități de aprofundare în stilul Povești ca să crești :):
Vă propun o activitate pregătitoare pentru CONCURSUL Borcanul cu povești. Uneori inspirația se lasă mai greu ademenită, alteori chiar dacă avem inspirație ne vine greu să transpunem lumea minunată din mintea noastră pe hârtie/borcan. Ca să nu testați o duzină de borcane până îl reușiți pe cel de concurs, puteți face testele, încercările și greșelile mari pe un borcan de hârtie. Aveți aici un model. Printați, alegeți povestea, decorați prin desen borcanul, iar ulterior puteți transpune 3D. Spor!
Bună dimineața!
Sper să îmbunăm dimineața însorită, dar răcoroasă, cu o invitație la CONCURS! Ca de obicei vă invităm la poveste, la joacă, la creativitate. Aveți nevoie de chef, de imaginație, de oareșce timp împreună (copil/părinte), de povești și de culori.
Voi reveni cât de curând cu detalii despre înscrieri, PREMII, surprize! Da, am pregătit
câteva surprize pentru toți cei ce iubesc poveștile, copilăria și joaca! Avem și prieteni excepționali alături de noi (pinguinii!!!, Patricia, bufnițele dragi nouă, Amedeia și curcubeii)! Stați pe aproape!!
iată afișul:
Punguţa cu poveşti 