Alt borcănel, altă poveste

Ruxandra ne invită în Împărăția oglinzilor strâmbe. Acceptăm bucuroși invitația, mulțumindu-ți mult de borcănelul atât de creativ umplut/decorat. Abia aștept să te aud povestindu-mi despre aceste oglinzi :).

Bravo!

Încă un borcănel se așează cuminte, îmbiindu-ne la poveste, acum în prag de iarnă.

ruxandra moisil 2

Reclame

Toamna numărăm . . . borcănelele

Unul câte unul, borcanele cu povești se așează cuminți pe raft.

raft borcane povesti

Colorate, vesele, migălite cu drag de mâini micuțe, borcănelele se vor admirate. Intrați! Priviți și admirați poveștile noastre. Simțiți aroma de …. A fost odată?

Azi ne-au îmbiat cu povești Adrian, Delia, Bea, Denisa și Alexia!! MULȚUMIM mult de tot!

 

 

Cămara cu povești

Când borcănelele încep să se adune pe rafturile cămării de povești, nu pot decât să zâmbesc laaarg și să admir creativitatea, imaginația și migala copiilor (MULȚUMESC părinților care, clar, sunt în spatele fiecărei creații!!!).

Azi Larisa, iar mâine alte două fete cochete și citite, Cristina și Delia.

Larisa ne duce în . . . iarnă. Un borcănel de-a dreptul pufos și friguros, cu o poveste pe care abia aștept să o aud povestind-o, pe ea, chiar pe Larisa.

Adelei nu îi mai place frigul!!!

Nici nouă nu ne place frigul ce vine tot mai serios peste noi, dar ne FOARTE place borcănelul tău!

Pandora 2

O mai știți pe Pandora ? Vulpița care ne-a învățat, subtil, prin poveste, despre creativitate, speranță, lumi sumbre și colorate, bunătate… Ei bine, tot ea ne-a inspirat și în direcția reciclării. La urma urmei trăia într-o lume  de lucruri stricate, iar ea dădea viață acestora, repara, re-crea.

Exact așa ceva am făcut și noi. Vi-am mai spus cât de creativi pot fi copiii? Vă mai zic: sunt geniali atunci când au ocazia (timp, libertate, încurajare, motivație).

Am propus copiilor să aducă câte ceva ce poate fi reciclat, din plastic, carton, textile. Am adăugat lipici, bandă adezivă, idei, zâmbete și multă muncă (împreună!!) și au ieșit niște minunății. Copiii nu au nevoie de jucării scumpe și sofisticate. O omidă din carton de ouă, un balon cu aer cald dintr-o sticlă și o pungă de cereale, o trompetă, o pușculiță-purcel din sticlă de apă, marionete din șosete sau linguri de lemn, omul sticlă etc…. o colecție demnă de muuuulte aplauze. Zâmbetele lor vă vor convinge!

Mulțumitoare doamnelor care au ales joaca alături de copii!!!

 

Primul borcănel cu poveste

DAAA! Am început. Oamenii harnici nu așteaptă prea mult să prindă o poveste delicioasă într-un borcănel minunat.

Nu cred că se putea începe mai bine Concursul nostru decât cu povestea care l-a inspirat, Marele Uriaș Prietenos a lui Roald Dahl.

Lorand, m-ai impresionat cât de migălos ai lucrat și mai ales cu câtă bucurie ai prins vise și poveste în borcanul lucitor și colorat!!

Felicitări!!

Domnișoara învățătoare e un monstru!

Sau ce mi-am permis eu să discut cu copiii săptămâna trecută!

Să o luăm încet:

  • m-am asigurat că DOAMNA fiecărei clase era de față atunci când am povestit
  • este o poveste mult mai adâncă decât poate părea la o primă vedere
  • am discutat, clarificat, aprofundat povestea, așa încât să fiu sigură că nu e greșit înțeleasă de copii
  • pentru oricine vrea răzbunare: de câteva ori după povestea buclucașă mi-am primit și eu partea de glume cum că sunt un monstru 🙂

Să începem:

Bobby/Robert are o MARE problemă la școală, iar problema aceasta se numește Domnișoara Kirby, care e un monstru. De ce era un monstru? Pentru că tuna și fulgera, pedepsea, călca totul în picioare. Dar . . . copiii observă imediat avionul de hârtie aruncat în clasă de Bobby și îl identifică ca fiind sursa urletelor doamnei/domnișoarei. Povestea se mută rapid în parc, la locul preferat al lui Bobby, acolo unde poate face avioane de hârtie și unde NU există problema-monstru.

Surpriză!

De data asta, dintre toți oamenii din lume, pe bancă în parcul lui Bobby e …. chiar Domnișoara monstru!!!!

O zi ce se arăta distrusă, compromisă, devine o zi de joacă, de cunoaștere între cei doi și se sfârșește cu o domnișoară umană. Un moment anume schimbă complet soarta zilei. Monstrul a dispărut! Bobby așteaptă încântat zilele de școală, acum că domnișoara nu mai e monstru. Numai că întrebarea autorului nu te lasă să închizi liniștit cartea, cu bucuria unui happy-end. Mda, e o poveste fără happy-end, e o poveste cu un final realist.

10

Domnișoara redevine monstru cu primul avion ce decolează în mijlocul orei.

Dincolo de hohote de râs complice sau oarecum răzbunătoare ale copiilor atunci când Doamna primește acest apelativ, discuțiile au fost superbe: identificarea emoțiilor, situațiilor, cauzalităților (de ce devine ea monstru? când? de ce devine om la un moment dat? etc). După ce am disecat și înțeles povestea am trecut la  . . . noi. Eu mă înfurii? Eu devin mosntru? când? de ce? cum fac când sunt monstru? Și aici am zăbovit o vreme lungă ca să alegem manifestările corecte, acceptabile ale unui monstru. Căci, știți și voi, nici când ești monstru nu ai voie să faci chiar orice. Domnișoara noasrtă nu a lovit, nu a înjurat, nu a dat cu lucruri etc.

Ne-am făcut portretul de monștri mai apoi. Cu lămuriri despre cum se simte în corp furia: pumni încleștați, dinți strânși sau care par ascuțiți căci îți vine să muști, ochii roșii, părul zburlit, flăcări sau fum pe nas/urechi, colorit specific (adică nu am fost roz bombon cu sclipici). Ce m-a surprins a fost corectitudinea (verificată cu doamna și uneori cu părintele) cu care cel mic – pregătitoare până la clasa a treia – s-a recunoscut în furie. Da, am avut și fetițe care atunci când sunt furioase, sunt mai degrabă ponei ciufuliți decât monștrii, căci temperamental nu se manifestă ca un monstru. Dar am avut și megamonștrii, copii care erau sinceri despre intensitatea emoției și a manifestării ei în afară.

Nu a scăpat nici DOAMNA de discuții și mărturisiri. A fost un moment special de fiecare dată. Copiii știau exact butoane o transformau pe Doamna lor în monstru, cum anume face/arată Doamna monstru. Dar partea superbă a fost deschiderea și umilința (onorantă) de care au dat dovadă unele doamne în a cere scuze, în a recunoaște că e o slăbiciune și în a se lăsa disecate de copii. Cred că acesta e câștigul acestei povești: Onestitatea! Toți suntem monștrii uneori, așa cum bine zice și autorul pe coperta finală.

13

Iar cu cât mai onești suntem, cu cât mai natural ne descriem și ne lăsăm descriși cu atât puterea furiei scade și relația se întărește.

Am îndreptat finuț, foarte subțire discuția și spre acasă. Fără a cere detalii, fără insistențe am considerat că e bine, necesar, sănătos ca fiecare copil să știe că și părintele are butoane ce îl declanșează, că e nevoie să fie atenți și sensibili și cu părinții cei de toate zilele. Oareșce zvonuri mi-au ajuns pe la urechi că nu a fost un demers mereu apreciat, dar cred cu tărie că onestitatea e vitală, că relația e atât de importantă încât o discuție despre cum arat eu ca monstru nu mă va dărâma, ci dimpotrivă mă va apropia de copilul meu. Încercați!

 

Pandora

O lume cenușie, a lucrurilor stricate, o cutie, o sămânță . . . de speranță . . . nu e mitul Pandorei din antica Grecie, dar e o poveste ce folosește acest mit într-un mod creativ, plăcut, mod care m-a cucerit.

Pandora trăia singură într-o lume de lucruri stricate . . . destul de repede copiii corelează această descriere cu groapa de gunoi. Coloritul completează perfect mesajul concis, dar clar al poveștii. Cenușiu, ca o fotografie veche au zis copiii. Deși într-o lume urâtă, stricată, Pandora crează, redă viață, caută/are un scop.

Un lucru stricat, căzut din înaltul cerului, pe care ea nu îl știe repara, îi va schimba lumea. Aici apare cutia, sămânța, speranța (de care nici nu ne dăm seama că există în inima Pandorei). Și culorile intră cald în poveste. O poveste despre bunătate, despre a a crea și atunci când trăieși în gunoaie. O poveste despre viață.

O singură observație (din nou copiii mi-au dat o lecție!) m-a pus pe gânduri: Pandora este o vulpe, trăind înte gunoaie – deci ce mânca??- iar lucrul stricat pe care ea îl salvează este o . . . pasăre. Faptul că  deși carnivoră ea nu manâncă pasărea rănită l-a observat un băiat de clasa întâi!!   Mda, …. nu cred că autoarea a scăpat din vedere aceast detaliu al poveștii, ci mai degrabă l-a ales anume.

O poveste de mătase, la fel ca și coperta cărții! O recomand cu drag. O găsiți la editura Humanitas.