Am descoperit accidental o carte….. dar hai să o luăm de la început.
Cum traduci pe înțelesul copiilor relațiile?
E bine să ai încredere în celălalt?
Cine sunt eu și cine ești tu?
Cine face primul pas să cunoască pe cine?
Dar dacă sunt/ești timid?
Discuția poate deveni sterilă și abstractă. Soluția? Vorbim limba copilăriei: poveștile. Dacă cei care pun în scenă toate acestea sunt doi șoricei diferiți și totuși asemănători mesajul e mai ușor de înțeles. Un șoricel mai timid, altul mai curios, ambii precauți și totuși îndrăzneți, clar cu o imaginație bogată ne arată simplu și colorat(unul are ochii albaștri, altul verzi) cum e cu a face cunoștință, cu a avea încredere, cu a fi primul sau nu într-o relație.
prima întrebare
primul pas… sau nu
Cine ar putea fi celălalt? Pot avea încredere?
Ooo, da și ceea ce ne imaginăm noi unul despre altul:
Mereu sub imperiul răului pe care celălalt ni-l poate face (nu uita că eroii poveștii sunt șoricei, deci pisica și șarpele nu sunt tocmai prietenii ideali).
E minunat la final să descoperim că suntem la fel, că putem fi prieteni:
Cum au înțeles copiii mesajul?
Uau!! Copii de clasa a doua și a treia au dibuit imediat că: „trebuie să vrei să ieși din bârlogul tău”, că” e bine să ai încredere(dar nu în toți) oameni(i)”, că „nu poți știi cine e altul decât după ce îl vezi/cunoști”, că „trebuie să asculți atent ca să îți dai seama cine e celălalt”.
Absolut geniali copiii!!
Ca întotdeauna!
Și a urmat o discuție chiar mai interesantă despre măștile oamenilor. Am tradus-o și pe asta în ceva distractiv, dar extrem de insightful cum zice românu’ : am creat măști după care să ne ascundem și apoi să ne prezentam.
iată câteva dintre ele, o proiecție a cui am vrea să fim și totuși cu elemente din noi, cei reali(ex. Omul șuncă, care poate învinge răufăcătorii, dar căruia în viața reală îi place enorm…. șunca 🙂 )
Punguţa cu poveşti 