A fost odată ca . . . în fiecare seară, o mamă sau un tată ce spunea cu voce caldă, dar fermă: ” E ora de culcare!” Imediat, de undeva din mijlocul jocului şi a grămezii de jucării o voce mică răspundea şi mai ferm: „Nu mi-e somn!” Câteva capitole mai târziu, totul e schimbat. O mamă sau un tată stă pe un fotoliu sau pe un capăt de pat, citind de zor poveşti. Iar într-un pătuţ, un copil(mai mult sau mai puţin) întins încearcă din toate puterile să (nu) adoarmă. O singură replică se tot repetă oricât de lungi ar fi poveştile citite: „Nu mi-e somn!!”
Dacă ştiţi această poveste, atunci veţi iubi cărticica pe care vi-o recomand.
Suntem în lumea urşilor, unde, la fel ca la noi, un Mare Urs(mami sau tati) citeşte de zor poveşti unui Pui de urs. Din cauza întunericului dinăuntru şi mai apoi a celui de afară cel mic nu poate dormi.
E tare greu să adormi. În orice fel stai, somnul uneori nu vine și pace!
După mai multe soluții încercate de Marele urs, finalul e absolut delicios. Puiul adoarme. Unde? În cel mai cald, moale şi fără întuneric loc.
Așezăm și această cărticică pe raft. O putem citi în fiecare seară, mai ales când nu ne e somn. Lectură plăcută!
Punguţa cu poveşti 